Atunci cand vine momentul sa-l tunzi pe companionul tau blanos, cu siguranta ai remarcat ca nemultumirea pluteste in aer, iar pentru amandoi experienta poate deveni stresanta cat ai clipi. Insa, lucrurile nu trebuie nicidecum sa se intample in felul acesta! Pisica ta merita sa aiba parte de momente relaxante in care sa se simta rasfatata precum stramosii ei din Egiptul Antic. De aceea, pentru a reduce, cat se poate de mult, nivelul de stres pe care-l resimte, din articolul urmator vei afla care sunt pasii pe care poti sa-i urmezi pentru a-i oferi o experienta confortabila, asemenea unei zile la spa!
Cuprins
1. Cum se tund pisicile: pasii esentiali pentru o pisica ingrijita si stilata
2. Tunderea pisicilor: sfaturi pentru un proces cat mai confortabil
1. Cum se tund pisicile: pasii esentiali pentru o pisica ingrijita si stilata

Se stie faptul ca fiecare pisica urmeaza un ritual propriu de frumusete si, probabil, te intrebi daca ar trebui sa-i tunzi blana. Ei bine, desi blana o protejeaza de vremea exterioara si o ajuta sa-si regleze temperatura interna, exista si cateva beneficii ale tunsorii, in special pentru pisicile care isi petrec timpul in casa. In acest sens, atunci cand isi curata blana, pisica aduna firele moarte care sunt inghitite si ajung in stomac. Acestea sunt eliminate sub forma unui ghemotoc de blana, insa, daca nu poate elimina ghemotocul, acesta poate sa-i blocheze tractul digestiv. In acest caz, ar putea avea nevoie de operatie. Tunsul poate preveni asemenea neplaceri si, in felul acesta, pisica ta n-ar mai avea blana incalcita si nici n-ar mai lasa fire peste tot prin casa!
De aceea, poate ca pisica ta ar vrea sa se concentreze mai mult pe noile sale jucarii si ansambluri de joaca ori ar vrea sa leneveasca pentru tot restul zilei, dar, intai de toate, trebuie sa-i oferi cea mai buna ingrijire. Poti sa apelezi la ajutorul unui profesionist pentru a obtine rezultatele dorite, dar, in acelasi timp, poti sa tunzi pisica acasa, in mediul in care este familiarizata, ca sa se simta cat mai confortabil si in siguranta. Nu uita sa te inarmezi cu rabdare, dar si cu articole de tuns si periat pisici pentru a asigura un proces cat mai eficient.
Asadar, pasii esentiali pentru a tunde o pisica sunt urmatorii:
-
Incearca sa creezi o atmosfera calma
Ca sa-i oferi o experienta confortabila, mai intai, foloseste jucaria preferata pentru a consuma energia. Dupa aceea, nu uita sa o mangai timp de mai multe minute, pana cand simti ca s-a detensionat. Apoi, foloseste peria pentru a descalci si pentru a pregati firele de blana pentru tunsoare.

-
Incepe de la coada pisicii si mergi spre capul acesteia
Este important sa incepi tunsoarea de la coada pisicii, iar la sfarsit sa mergi catre zona capului, unde trebuie sa fii extrem de vigilent cand o vei tunde in jurul ochilor, urechilor, mustatilor, botului si nasului. In zona capului, foloseste doar foarfeca si nu trimerul. Pentru a aranja zona gatului, indreapta-i capul in sus, catre tavan, cu mare atentie! In timp ce tai firele din zona botului, niciodata sa nu tai din lungimea mustatilor. Acestea sunt foarte importante pentru pisica ta: ele actioneaza precum un radar si o ajuta sa-si mentina echilibrul!
-
Mai intai foloseste foarfeca si apoi trimerul
In special, daca observi ca blana pisicii tale e incalcita, este recomandat sa folosesti mai intai foarfeca si sa nu tai brusc o cantitate mare de blana. Nu uita faptul ca, in zonele sensibile, precum capul si abdomenul, este important sa nu folosesti deloc trimerul, deoarece cu foarfeca poti taia mai atent si cu mai multa grija. De asemenea, un secret pe care il poti aplica, in special daca n-ai mai incercat pana acum sa tunzi pisica, este acela de a folosi un prosop care sa contrasteze cu nuanta blanii. Astfel, estimezi mult mai bine cate fire ai taiat, pana-n acel moment, si nu risti sa tai prea mult din blana sa!

2. Tunderea pisicilor: sfaturi pentru un proces cat mai confortabil
Exista cateva lucruri de care este bine sa tii cont din timp, daca vrei ca tunsul pisicii tale sa fie o experienta cat mai lipsita de stres pentru aceasta. Asadar, poti aplica urmatoarele sfaturi:
-
Foloseste peria pentru a-i aranja periodic blanita
Peria ajuta la mentinerea unui aspect ingrijit si sanatos si va fi mult mai simplu atunci cand va trebui sa-i tunzi blana. De asemenea, si pisica ta se va obisnui sa astepte finalizarea ritualului de ingrijire, asa ca nu va mai fi atat de agitata in timpul tunsorii!

-
Fii atent la cat de mult naparleste
Naparlirea este un proces natural pentru pisica, dar este important sa fii atent, deoarece, in unele cazuri, ar putea indica anumite probleme de sanatate. Daca vei folosi constant peria pentru a-i pieptana blanita, atunci cantitatea de par lasata prin casa va scadea si va fi mult mai simplu sa o tunzi. Nu uita sa urmaresti daca pe corp apar zone in care nu mai cresc deloc fire, pentru ca in acest caz trebuie sa iei legatura cu medicul veterinar!
-
Verifica daca are iritatii la nivelul pielii
Inainte de tunsoare, poti urmari chiar din timpul periajului daca are anumite iritatii ce trebuie tratate. In egala masura, iti dai seama daca pisica are o problema intr-o zona a pielii atunci cand se linge ori se scarpina obsesiv intr-un anumit punct. Aceste probleme pot fi rezolvate cu ajutorul medicului veterinar, caz in care pisica ta se va simti mult mai confortabil chiar si in timpul tunsorii!

Si, un mic truc pe care il poti aplica, este acela de a-i oferi recompense pentru pisici gustoase daca a fost linistita in timpul tunsorii. Astfel, data viitoare va sti ca la finalul pregatirilor va primi ceva delicios daca va astepta rabdatoare!
16
Jun
Citeste mai mult
22
Jun
Citeste mai mult
05
Jul
Citeste mai mult
05
Jul
Citeste mai mult
18
Jul
Citeste mai mult
10
Oct
Citeste mai mult
09
Mar
12
Apr
31
Jul
29
Sep
22
Nov
21
Jan
05
Feb
08
Jan
29
May
Citeste mai mult
15
Aug
Citeste mai mult